Defecțiune tehnică la Senat în momentul în care patru senatori doreau să-și anunțe demisia din PNL

Defecțiune tehnică la Senat în momentul în care patru senatori doreau să-și anunțe demisia din PNL
Publicat: 01/09/2014, 17:13

După intonarea imnului național, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat deschiderea noii sesiuni parlamentare și a supus la vot ordinea de zi a ședinței de plen de luni.

Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat că a primit cereri din partea a patru senatori PNL, Pașca Liviu Titus, Nicolae Nasta, Petru Ehegartner și Daniel Barbu, care își anunță demisiile din grupul parlamentar liberal.

În plus, cei patru anunțau în cereri că vor activa ca senatori neafiliați politic, potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu.

Senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a intervenit și a cerut ca senatorii respectivi să își susțină demisiile de la tribuna plenului, fiind vorba de o cutumă în acest sens.

„Nu sunt cereri, sunt înștiințări”, i-a răspuns Călin Popescu Tăriceanu.

Titus Pașca a venit la tribuna Senatului pentru a-și anunța demisia, însă nu a putut face acest lucru, întrucât întreg sistemul audio-video al Senatului nu a mai funcționat.

După aproximativ un sfert de oră de pauză, președintele Senatului i-a anunțat pe senatori că trebuie să își scoată cartelele de vot din aparatul de vot, pentru remedierea problemei tehnice.

„Îmi place că mereu ne lovim de sistem”, a comentat Tăriceanu. El a adăugat, după câteva minute: „Am fost informat că partea tehnică funcționează”.

Plenul Senatului și-a reluat lucrările, cu anunțul demisiei celor patru senatori PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...